Nu-s cochet, dar am cateva păsărele vestimentare. Să n-am branduri, vizibile, pe haine. Sa nu port mai mult de sapte chestii pe mine, cu tot cu chiloți si perechea de sosete. Nu port izmene, colanți sau alte căcaturi de gay sensibil. Nu port fes nici daca-mi pica urechile, mai trag gluga hanoracului cand incepe sa-mi curga sange din nas.

Și mai e ceva, frate: să nu se vadă că am haine noi.

Am doi frati si-o sora, toti, mai mari decat mine. Tata era un baiat simplu, de la tara. Mama - pe vremurile astea ar fi data la tv, ca o curiozitate. Băga servici, ca un ninja, la trei schimburi, reusind si sa ne spele/calce/oblojeasca, sa gateasca si sa tina casa curata. Bani de haine - ciuciu, de unde dracu' sa-ti permiti, cu doua lefuri obisnuite, sa imbraci trei cretini si o fata care distrugeau tot?! Asa ca solutia cel mai des folosita era "ii luam lu' ala mare tot ce-i trebuie, ca a crescut si nu-l mai incape nimic; ii luam fetei, sa n-arate rupta-n cur; ii luam si mijlociului, ce nu-i vine de la ala mare, iar lui Bogdan - nu-i luam mai nimic, ca ii dam ce-a ramas mic si se mai poate coase, de la ala mare si de la ala mijlociu". In schimb, mie mi se luau nelimitat carti, ca citeam ca masina de cusut Ileana...

Cumva, mi-a prins bine modestia asta vestimentara. N-am simtit niciodata nevoia sa ma dau mare cu hainele mele. Si pe vremea aia, la scoala, nu prea conta daca ai iPhone sau UGG-uri, mai ales ca n-avea nimeni, altceva, in afara de uniformă! Pe strada, prietenii nu ma judecau dupa haine. Iar cand socializam, o faceam sigur in grupuri in care erau si alti peticiti cu frati mai mari. Am dus-o asa mult si bine. Si tin minte ca, toata copilaria, daca aveam ceva nou pe mine, imediat bateam la ochi. Eu, copil timid la maxim! Si-am ajuns sa urasc sa fiu intrebat de haine: de unde le am, cat au costat, cand le-am luat, pana in ziua de azi. Am crescut si-am inceput sa mint, ca fetele: "asta? o am de ani de zile". Mare greseala. Se trecea la verificari, ca e modelul de anul asta, ca se vede ca-i noua, ca uite etichetele... Groaznic!

Si-asa ma intorc la Rineea Clean. Prietenii mei.

O spalatorie misto, cu tarife misto, cu oameni seriosi care au revolutionat piata spalatoriilor din Ploiesti. Pana sa apara ei, vedeai din parti vreo promotie la asa ceva, in oras! Acum, alți băieți s-au speriat de ei si au generat o competitie pe cinste, care aduce preturi bune tuturor. In momentul asta, fie ca stiti sau nu, în Ploiești cea mai dinamică piață este cea a spalatoriilor si curatatoriilor.

Mi-am dus la Rineea, acum cateva luni, niste camasi. Niste, un fel de-a spune... Vreo 25. Le-au iesit perfect. Asa ca, acum vreo doua-trei saptamani, am dus la ei si niste jeansi. Act de mare incredere.... Mie imi plac foarte mult jeansii mei. Am unii vechi de vreo 10 ani. Si cu cat sunt mai tociti si mai uzati, cu atat imi plac mai mult. Daca ar incepe un cutremur, acum, sunt sigur ca as smulge din cuier, in goana spre usa, macar o pereche de jeansi. 

Nu stiu ce-a fost in capul meu. Am crezut ca dupa ce-i iau de la curatat, vor arata mai tociti si mai uzati, o data ce vor fi scufundati in solutiile alea profesionale ale lor... De unde, tata! Am remarcat de cand i-am ridicat de la spalatorie ca unora le sclipeau nasturii, dar n-am intuit dezastrul, care a venit, pe seara, din gura unui amic:

"Ai jeansi noi?"

Asa ceva... Pai de-aia duc eu hainele la Rineea Clean, ca sa arate mai bine?!

DOI ANI MAI TÂRZIU - septembrie 2016. În cadrul unei ședințe foto pentru carte, am înmuiat în niște mâncare un costum întreg, cu tot cu cămașă și cravată. După shooting le-am îndesat într-o sacoșă, și, ca un oligofren desăvârșit ce sunt, le-am uitat așa, vreo săptămână. Când mi-am amintit de ele, le-am dus la Rineea, șocând-o pe Irina, care m-a întrebat ce e cu mucegaiul ăla pe haine. A fost un fel de "costumul tău are cancer, șansele lui de supraviețuire sunt mici". Dar ghici ce? Sculele alea bune, soluțiile alea bune și gașca aia cool au făcut ca toate hainele distruse să arate din nou impecabil.

Thanks, Irinuca. 

Rineea Clean e aici: www.facebook.com/rineeaclean