Ce-am învățat din cutremurul ăsta

Stau la opt. Știți cum s-a simțit cutremurul? Super! L-am savurat în voie, la o țigară, pentru că eu n-am alte soluții de salvare, îmi ia cel puțin 30 de secunde să ajung jos, pe scări. 

Eram treaz când a avut loc cutremurul și am rămas treaz, până dimineață, așa că am putut evalua în voie, cu capul limpede, ce s-a întâmplat după seism cu cele câteva milioane de oameni care s-au trezit îngroziți din somn și, mai ales, cu cele câteva zeci de mii în care ne punem speranțele că o să ne dea o mână de ajutor.

Partea proastă e că statul român dormea profund. Președinția? Guvernul? Crucea Roșie? Armata? Nada, nici măcar un mesaj. Nici IGSU n-a avut nici o reacție. N-au existat comunicate de presă, mesaje, nimic. Știți ce înseamnă asta? Că cine n-are net în România, e condamnat la moarte prin ignorare, în caz de dezastru. Și apropo de net: nici măcar pagina de facebook a IGSU, vitală pentru comunicare în astfel de situații, n-a adus nici o informație, nici măcar un "stați liniștiți, a fost fără pagube". La trei ore după cutremur, IGSU avea aceeași postare, de vineri. În lipsa informațiilor oficiale și a canalizării întrebărilor și răspunsurilor spre structuri credibile, Facebook s-a umplut de dume și de glume. Hazul de necaz chiar ne iese, acum s-a văzut din plin...

Partea bună este că am văzut foarte multe postări critice la adresa televiziunilor de știri. Nu are nimeni așteptări de la Zu TV sau de la Kanal D să dea vreo informație în situații de-astea, dar nici televiziunile de știri?! Reluări, reluări, nici un breaking news minuscul, cu câte grade a avut cutremurul și unde sunt, dacă sunt, pagube materiale?! Mă bucur sincer că s-au mai prins câteva sute de mii de oameni că România nu are televiziuni de știri, ci oficine politice, de otrăvit mințile oamenilor.

Dacă tot mai ai chef să citești ceva despre cutremur, citește asta.